miercuri, 2 iulie 2014

maraton

mi-am amintit că exist
întâmplător.
a fost exact ca atunci când mi-am adus aminte că mă
duruse o măsea abia când am
vrut să sparg o nucă cu dinții și durerea nu
mai era acolo.
da, țin bine minte,
m-am trezit în dimineața aceea puțin înaintea ochilor mei
și mi-am amintit că nu murisem.
la suspinele mele,
casa mea uită că avea temelii
pereții se prăbușiră încercând să mă urmeze
în timp ce eu fugeam cu norul de furtună
la un pumn în spate
cu cerul izbindu-mi-se ritmic de creștet
căutând pe undeva un tunel
un pasaj subteran
o gaură de iepure
orice,
căci nu-mi mai ajungea să bag capul în pământ,
să fiu struț, mă voiam o
cârtiță și-atât, dar
nu, pământul
refuza să îmi deschidă
ușa, nu mai avea nici el de mult destul
loc pentru mine
acolo jos.

© Anna Grozavu