marți, 24 aprilie 2012

punct și de la capăt

când s-a scris deja despre tot ce se putea scrie,
tânărul poet schimbă ordinea planetelor din sistemul solar
cu ideile lui adânci sau înalte
care precum o ancoră îl prind şi îl scufundă în oceane
unde ochii săi fac cunoştinţă şi cu altă sare decât a lacrimilor lui
sau îl aruncă în aer de parc-ar fi trambuline
în timp ce el întinde mâna cu adevăratul său sânge albastru pompat din călimară
ca să prindă stele căzătoare
pe care şi le-a prescris singur odată la cât mai puţine ore/
/când s-a scris deja despre tot ce se putea scrie,
cu fruntea râuri, tânărul poet curăţă deşerturile cu un aspirator uriaş
vrând să regăsească traficul şi aglomeraţia vidului
şi învaţă firul de nisip să plângă pe front
în bătălii în care istoria nu se măsoară în ani, ci în fapte
ale căror comandat suprem e însuşi cuvântul
cu hainele zdreanţă dar cu sabia înainte/
când s-a scris deja despre tot ce se putea scrie,
tânărul poet aleargă mai rapid decât viteza luminii
spre leagănul unde, cu capul pe spate şi ochii înfometaţi
copiii întind cerul ca varul sub trafaletul de fier al scrânciobului
şi întreabă dacă poate alege el culorile;
/când s-a scris deja despre tot ce se putea scrie,
tânărul poet preferă ce îl răneşte, dar îl desăvârşeşte
 mulţumind celor ce îl dor, dar îl înalţă
şi nu are timp să se vadă frust în oglindă
pentru că aşa şi-ar omorî nemurirea încă nenăscută
pe care visează să o ţină cândva  în palme
/pruncul de hârtie cu clipe numerotate
ce îi va purta numele./